Ce mai reprezintă în societatea românească actuală principiile ? Ne preocupă efectele crizei economice, reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar sau disponibilizările din administraţia publică sau chiar învăţământ. Suntem gata să modificăm orice lege dacă situaţia economică o impune. La om, la destinul său, la ideea de merit personal nu se mai gândeşte niciun reprezentant al autorităţilor.
Ca slujitor al catedrei, m-am ferit întotdeauna să fac referire la problematica drepturilor salariale ale cadrelor didactice. Aşa mi se pare normal, astfel ar putea fiecare dintre noi să-şi arate ataşamentul faţă de interesul naţional, lăsând la o parte măruntele interese proprii. Am asistat stupefiat la spectacolul greu de digerat al genezei aşa-zisei legi a educaţiei sau a legii unice de salarizare în sectorul bugetar. Despre efectele nefaste cel puţin ale primeia dintre cele două legi vom vorbi fără doar şi poate în anii urmatori. Va fi atunci mult mai greu să revenim asupra unor reglementări, întrucât, aşa cum s-a întâmplat în cazul legii 128 din 1997 a Statutului cadrelor didactice, va fi nevoie de nenumărate actualizări, ceea ce va duce la necesitatea schimbării actului normativ mult mai repede decât s-ar putea anticipa.
Nu mi-a venit să cred zilele trecute că sporul de doctorat a fost mazilit din legea educaţiei cu toate că, in proiectul din 14 august, acel 15 %, care îi deranjează pe mulţi figura în proiect. Este motivul pentru care simt nevoia acestui punct de vedere.
Las la o parte inconsecvenţa între cele două proiecte. Legea salarizării unice prevede, de exemplu, o gradaţie de merit pe durata a patru ani, în vreme ce proiectul legii educaţiei menţionează o durată de cinci ani pentru acelaşi drept salarial.
Renunţarea la sporul de doctorat mi se pare însă un gest de o iresponsabilitate publică greu de imaginat. România este ţara membra a Uniunii Europene care nu recunoaşte prin această măsură ciclul III de studii din declaraţia de la Bologna. Am mai avut ocazia să discutăm despre modul cum tinerii români sunt descurajaţi să urmeze studii de masterat. Acesta nu e luat in considerare nici la vechime (spre deosebire de licenţă) şi nici la diferenţierea categoriilor de salariaţi în funcţie de studii. Aşa se face că in ţara noastră este mult mai profitabil să studiezi cât mai puţin având astfel şansa de a acumula doi ani de vechime în plus. Odată cu intrarea în vigoare a acestui surogat numit legea unică de salarizare, acelaşi regim il va avea şi doctoratul.
Nu are sens să discutăm despre modul cum sunt trataţi intelectualii care fac efortul de a urma şi studii doctorale în ţări precum Franţa, Canada sau Statele Unite. Ni se va replica prin numeroase referiri la titluri de doctor obţinute prin plagiat. Aceste cazuri există, sunt revoltătoare, trebuie stopate de urgenţă. Nimeni nu are însă dreptul moral în primul rând să aducă prejudicii instituţiei doctoratului în această ţară. Este foarte uşor să cârcoteşti, să semeni îndoială chiar de la nivelul cel mai înalt al statului respectiv preşedinţia. Nu se vorbeşte nimic niciodată despre importanţa pe care o au instituţiile statului în bunul mers al activităţii şcolilor doctorale. În spatele autonomiei universitare se ascund jocuri de interese care ar trebui anihilate. Dar nu întreg sistemul este incriminabil atunci când este vorba de situaţia deplorabilă a cercetării în România. Fără îndoială că absolventul de doctorat trebuie pus în valoare pentru a continua să facă performanţă în domeniul pe care îl reprezintă. În caz contrar putem vorbi de supraeducare, chiar de risipă de materie cenuşie.
A expune însă pe pagini întregi metodologia desfăşurării doctoratului, a afirma în legea salarizării unice că în învăţământ salarizarea se face în raport cu funcţia şi norma didactică, nivelul studiilor, gradul didactic, titlul ştiinţific, vechime, caliitatea activităţii etc., iar apoi a exclude acel spor de 15 % reprezintă, pe lângă inconsecvenţă, o dovadă a ostilităţii statului român faţă de această categorie de intelectuali.
Nu este cazul sa evoc aici anii întregi de muncă asiduă de documentare, sutele de pagini redactate şi refăcute, participările la simpozioane, congrese, zecile de articole publicate în ţară şi peste hotare. Toate aceste aspecte par a fi nesemnificative pentru oficialii de la muncă şi finanţe. Mai este doar un pas până la reuşita acestui efort de egalizare extrem de păguboasă a angajaţilor plătiţi din fonduri publice.
Această lege ar fi trebuit să diferenţieze din start şi indiferent de domeniu nivelul veniturilor în raport cu nivelul studiilor. Nu s-ar fi ajuns astfel în situaţia absurdă ca angajaţi ai statului fără studii superioare să fie remuneraţi la fel sau chiar ma bine decât absolvenţii de facultate, masterat sau doctorat. Intrăm insă din nou pe tărâmul principiilor care nu par a fi importante pentru români.
Nu-mi fac prea multe iluzii privind reuşita demersului meu. Un membru marcant al PD-L afirma deunazi, apropo de principii, că un drept, odată câştigat, nu mai poate fi retras. Pentru statul român însă, un drept odata retras nu mai poate fi redat. Dupa cum nu vom mai putea reda acea demnitate a intelectualului, periclitată serios în aceste zile. De aici până la resemnare şi apatie nu mai este decât un pas. Fără a avea pretenţii de profet, într-un asemenea climat social, sintagma reforma statului, atât de dragă premierului Boc şi preşedintelui Băsescu, va fi actuală şi peste 20 de ani, iar nivelul de dezvoltare a ţării acelasi, dacă nu cumva inferior celui de azi.
prof. dr. Liviu CALBUREAN
Articol publicat in OBSERVATOR CULTURAL, numarul 491 din 10.09.2009: http://www.observatorcultural.ro/index.html/articlesdetails?articleID=22394
P.S. Semneaza petitia: "Nu scoateti salariul de merit si sporul de doctorat":
Ca slujitor al catedrei, m-am ferit întotdeauna să fac referire la problematica drepturilor salariale ale cadrelor didactice. Aşa mi se pare normal, astfel ar putea fiecare dintre noi să-şi arate ataşamentul faţă de interesul naţional, lăsând la o parte măruntele interese proprii. Am asistat stupefiat la spectacolul greu de digerat al genezei aşa-zisei legi a educaţiei sau a legii unice de salarizare în sectorul bugetar. Despre efectele nefaste cel puţin ale primeia dintre cele două legi vom vorbi fără doar şi poate în anii urmatori. Va fi atunci mult mai greu să revenim asupra unor reglementări, întrucât, aşa cum s-a întâmplat în cazul legii 128 din 1997 a Statutului cadrelor didactice, va fi nevoie de nenumărate actualizări, ceea ce va duce la necesitatea schimbării actului normativ mult mai repede decât s-ar putea anticipa.
Nu mi-a venit să cred zilele trecute că sporul de doctorat a fost mazilit din legea educaţiei cu toate că, in proiectul din 14 august, acel 15 %, care îi deranjează pe mulţi figura în proiect. Este motivul pentru care simt nevoia acestui punct de vedere.
Las la o parte inconsecvenţa între cele două proiecte. Legea salarizării unice prevede, de exemplu, o gradaţie de merit pe durata a patru ani, în vreme ce proiectul legii educaţiei menţionează o durată de cinci ani pentru acelaşi drept salarial.
Renunţarea la sporul de doctorat mi se pare însă un gest de o iresponsabilitate publică greu de imaginat. România este ţara membra a Uniunii Europene care nu recunoaşte prin această măsură ciclul III de studii din declaraţia de la Bologna. Am mai avut ocazia să discutăm despre modul cum tinerii români sunt descurajaţi să urmeze studii de masterat. Acesta nu e luat in considerare nici la vechime (spre deosebire de licenţă) şi nici la diferenţierea categoriilor de salariaţi în funcţie de studii. Aşa se face că in ţara noastră este mult mai profitabil să studiezi cât mai puţin având astfel şansa de a acumula doi ani de vechime în plus. Odată cu intrarea în vigoare a acestui surogat numit legea unică de salarizare, acelaşi regim il va avea şi doctoratul.
Nu are sens să discutăm despre modul cum sunt trataţi intelectualii care fac efortul de a urma şi studii doctorale în ţări precum Franţa, Canada sau Statele Unite. Ni se va replica prin numeroase referiri la titluri de doctor obţinute prin plagiat. Aceste cazuri există, sunt revoltătoare, trebuie stopate de urgenţă. Nimeni nu are însă dreptul moral în primul rând să aducă prejudicii instituţiei doctoratului în această ţară. Este foarte uşor să cârcoteşti, să semeni îndoială chiar de la nivelul cel mai înalt al statului respectiv preşedinţia. Nu se vorbeşte nimic niciodată despre importanţa pe care o au instituţiile statului în bunul mers al activităţii şcolilor doctorale. În spatele autonomiei universitare se ascund jocuri de interese care ar trebui anihilate. Dar nu întreg sistemul este incriminabil atunci când este vorba de situaţia deplorabilă a cercetării în România. Fără îndoială că absolventul de doctorat trebuie pus în valoare pentru a continua să facă performanţă în domeniul pe care îl reprezintă. În caz contrar putem vorbi de supraeducare, chiar de risipă de materie cenuşie.
A expune însă pe pagini întregi metodologia desfăşurării doctoratului, a afirma în legea salarizării unice că în învăţământ salarizarea se face în raport cu funcţia şi norma didactică, nivelul studiilor, gradul didactic, titlul ştiinţific, vechime, caliitatea activităţii etc., iar apoi a exclude acel spor de 15 % reprezintă, pe lângă inconsecvenţă, o dovadă a ostilităţii statului român faţă de această categorie de intelectuali.
Nu este cazul sa evoc aici anii întregi de muncă asiduă de documentare, sutele de pagini redactate şi refăcute, participările la simpozioane, congrese, zecile de articole publicate în ţară şi peste hotare. Toate aceste aspecte par a fi nesemnificative pentru oficialii de la muncă şi finanţe. Mai este doar un pas până la reuşita acestui efort de egalizare extrem de păguboasă a angajaţilor plătiţi din fonduri publice.
Această lege ar fi trebuit să diferenţieze din start şi indiferent de domeniu nivelul veniturilor în raport cu nivelul studiilor. Nu s-ar fi ajuns astfel în situaţia absurdă ca angajaţi ai statului fără studii superioare să fie remuneraţi la fel sau chiar ma bine decât absolvenţii de facultate, masterat sau doctorat. Intrăm insă din nou pe tărâmul principiilor care nu par a fi importante pentru români.
Nu-mi fac prea multe iluzii privind reuşita demersului meu. Un membru marcant al PD-L afirma deunazi, apropo de principii, că un drept, odată câştigat, nu mai poate fi retras. Pentru statul român însă, un drept odata retras nu mai poate fi redat. Dupa cum nu vom mai putea reda acea demnitate a intelectualului, periclitată serios în aceste zile. De aici până la resemnare şi apatie nu mai este decât un pas. Fără a avea pretenţii de profet, într-un asemenea climat social, sintagma reforma statului, atât de dragă premierului Boc şi preşedintelui Băsescu, va fi actuală şi peste 20 de ani, iar nivelul de dezvoltare a ţării acelasi, dacă nu cumva inferior celui de azi.
prof. dr. Liviu CALBUREAN
Articol publicat in OBSERVATOR CULTURAL, numarul 491 din 10.09.2009: http://www.observatorcultural.ro/index.html/articlesdetails?articleID=22394
P.S. Semneaza petitia: "Nu scoateti salariul de merit si sporul de doctorat":
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu