luni, 3 septembrie 2007

SI MIE IMI PASA DE SOARTA EDUCATIEI IN ROMANIA





Am parcurs Raportul „Romania educatiei, Romania cercetarii“, elaborat de Comisia prezidentiala pentru analiza si elaborarea politicilor din domeniile educatiei si cercetarii, dar si noul pachet legislativ din domeniul educatiei, cu preocuparea fireasca a pedagogului si cercetatorului, caruia nu-i poate fi indiferenta soarta unui sistem in care s-a format si pe care incearca sa-l serveasca, dindu-si masura valorii sale umane si a capacitatilor sale intelectuale. Ma declar alaturi sufleteste de acest sistem la fel cum, vorba lui Gabriel Liiceanu, esti aproape de o fiinta draga, care este in suferinta si pentru salvarea careia ai face orice.


Documentul elaborat de Comisia prezidentiala face o radiografie a tuturor etapelor educatiei, de la cea timpurie pina la nivelul masteratelor si al doctoratelor. Se prezinta statu- quo-ul fiecarui nivel si solutiile care, in viziunea comisiei, ar duce la revigorarea sistemului. Nu pot sa nu remarc faptul ca la elaborarea documentului au participat doar cadre didactice universitare, dar nu si specialisti in educatia timpurie, profesori din invatamintul preuniversitar (gimnazial sau liceal). Cum poti elabora planuri pe termen lung fara a consulta principalii actori implicati in acest proces?


Raportul seamana mai degraba cu un plan managerial pe termen mediu si lung, care ocoleste detalii esentiale legate in primul rind de sursele de finantare. Un singur exemplu: deschiderea acelui cont in care statul, ca prim contribuabil, ar trebui sa depuna 500 de euro mi se pare o idee demagogica. Companiile de asigurari au produse specifice tocmai cu scopul investitiei in educatie. Nici nu vreau sa ma gindesc la reactia analistilor economici daca o asemenea decizie ar fi luata. Dar sa admitem, spre binele copiilor, ca o asemenea decizie s-ar lua. Iata insa continuarea: acest depozit ar urma „sa fie alimentat anual de catre parintii copilului sau alte persoane fizice interesate in limita a 500 de euro anual, suma care devine deductibila din impozitul pe venit“. Obligatoriu? Daca da, sa ne gindim la posibilitatile materiale ale celor ce traiesc in mediul rural si sa ne intrebam daca un asemenea plan are legatura cu realitatea…


Cele patru probleme fundamentale ale invatamintului nostru ar fi urmatoarele: este ineficient, nerelevant, inechitabil si de slaba calitate.




Elevii de valoare medie, masura eficacitatii unui sistem




Se invoca faptul ca performantele olimpicilor romani sint o picatura de lumina intr-un ocean de intuneric. Daca ei ar fi o aparitie meteorica, atunci catalogarea reusitelor acestora drept „prea putin relevante pentru sistem“ s-ar justifica. Dar stim bine ca asemenea performante se obtin anual. Este foarte clar ca nucleul dur al celor scolarizati este reprezentat de catre elevii de valoare medie. Ei dau masura eficacitatii unui sistem. De unde a pornit insa, cu ani in urma, ideea constituirii acelor clase de elita inca de la nivelul gimnaziului, daca nu cumva mai devreme? Nu de la autoritati? Personal, cred in solutia colectivelor eterogene, in care cei de valoare mai scazuta sint motivati sa munceasca mai mult spre a recupera macar partial decalajele valorice. Dar stiu ca, desi am argumente, este o idee contestabila si prefer sa ma opresc. La polul opus se situeaza elevii integrati, adica acei copii ajutati sa treaca peste obstacolele generate de un handicap fizic sau psihic si sa se incadreze intr-un colectiv, fara a fi directionati, in masura posibilului, catre invatamintul special. Doar ca aceasta integrare s-a facut, in unele cazuri, fara a se tine cont de particularitatile fiecarui caz in parte. S-a ajuns astfel ca elevi cu probleme comportamentale grave sa impiedice, in mod constant, buna desfasurare a actului educational. Si olimpicii si elevii integrati sint insa realitati ale sistemului, nefiind nicidecum adevarat ca nu il caracterizeaza.


Autorii documentului propun generalizarea unui invatamant obligatoriu de 10 ani, incepind cu clasa pregatitoare si terminind cu clasa a noua, care ar urma sa fie adusa la scoala generala. Sistemul poate fi, in ultima instanta, acceptat, desi ar bulversa, cel putin la inceput, elevi, profesori, parinti. Priviti rezultatele unui sondaj de opinie initiat de Federatia Educatiei Nationale: cel putin trei sferturi din profesori nu sustin acest sistem. Se va invoca din nou, ca de obicei, rezistenta la schimbare. Revin totusi la o idee sustinuta la inceputul materialului: poti desconsidera total opinia celor care lucreaza, in unele cazuri, de o viata, in educatie? Daca profesorii sint doar o masa de manevra, atunci o asemenea masura se poate lua fara probleme. Fara indoiala ca si acestia din urma sint responsabili de acest tratament ingrat. Sint de acord cu ideea ca vocea corpului profesoral se face auzita mai ales cind vine vorba de revendicari salariale. Sint insa convins ca dascalii au, in ansamblu, intentii bune cu privire la sistem si ca s-au legat sufleteste de el pentru toata viata. Fara indoiala ca sint si exceptii. Dar nu ma pot abtine sa remarc faptul ca in ultimii ani asistam la un proces conjugat de discreditare a oamenilor de la catedra. Astfel imi explic reprosul ca profesorii au incetat, in ultima vreme, sa reprezinte modele de conduita morala si probitate profesionala. Este, insa, adevarat ca sta in puterea dascalilor sa se manifeste ca o forta, sa redobindeasca acel prestigiu social atit de afectat in ultimii ani. Frica ar trebui sa faca loc actiunii responsabile!




De ce sa se renunte la testarea nationala?




Ceea ce este insa, din punctul meu de vedere, inacceptabil este propunerea de renuntare la testarea nationala de la finele gimnaziului. Aceasta este considerata inutila si se propune inlocuirea ei cu un examen de certificare – si nu de selectie – la sfirsitul celor 10 ani de invatamint obligatoriu. Ca examenul ar fi sustinut ceva mai tirziu decit testarea nationala actuala nu este o problema. in viziunea mea, cea mai mare problema a invatamintului preuniversitar este lipsa de uniformitate: uniformitate de exigenta, de calitate, dar si de oportunitati (aceasta din urma se refera, desigur, la situatia educatiei in mediul rural).


Daca trecerea de la gimnaziu la liceu s-ar face exclusiv pe baza mediilor din anii de gimaziu, deci fara sa existe concurenta directa, am trece de la o anomalie la alta. Am avut ocazia sa constat cum se face evaluarea in cazul citorva elevi din mediul rural, ce acoperire au rezultatele lor in competente… Nu putem generaliza, dar, intr-o atare situatie, in marile colegii nationale s-ar regasi elevi care nu ar face fata exigentelor, dar care ar priva astfel colegi care provin din scoli unde, pentru note mari, trebuie muncit mai mult. Nici macar tezele cu subiect unic nu cred ca sint relevante, cita vreme elevii ramin in scolile unde invata, supravegheati de propriii profesori si nu sustin proba in centre de examinare.


Aceeasi lipsa de uniformitate impune, dupa opinia mea, introducerea grabnica a bacalaureatului pe nivele de dificultate. in conditiile in care admiterea la facultate se face pe baza de dosar, doar cei care promoveaza un bacalaureat de tip A ar trebui sa se poata inscrie la studii de lunga durata. Si in acest caz este necesara existenta unor centre de examinare judetene, pentru eliminarea suspiciunilor de orice natura. Daca acest lucru nu se va intimpla, nivelul studentilor va scadea ingrijorator in contextul renuntarii la concursurile de admitere.




Anularea prestigiului cadrelor didactice




Trec acum la cea mai dureroasa problema: cea a resurselor umane, a cadrelor didactice. Nu vreau sa folosesc cuvinte mari, dar in ultimii 17 ani a avut loc o adevarata campanie de discreditare, chiar deprofesionalizare a acestor oameni. Cind nu a fost vorba de perfectionare, a fost vorba de lipsa activitatilor extrascolare si extracurriculare. Cind nu s-a vorbit de drepturile incalcate ale copilului (ca si cum tot corpul profesoral s-ar face vinovat de asemenea incalcari), s-au adus in discutie problemele psihice ale celor de la catedra. Iar daca despre dascalii nepregatiti s-a spus ca inca dicteaza la ore, ceilalti sint acuzati ca practica evaziunea fiscala prin meditatii. Orice, absolut orice efort de diminuare pina la aneantizarea prestigiului social al cadrelor didactice. Si tare ma tem ca, tacit, aceasta a fost politica nationala. Nu este de mirare ca perceptia publica a acestei categorii profesionale este dezastruoasa. Mi-am propus sa nu discut problematica salariala, intrucit cunosc faptul, punctat si de Comisia Miclea in raportul sau, ca vocea profesorului s-a auzit doar cind a fost vorba de revendicari salariale. Desi ideea arata ingratitudine, totusi nu o voi dezvolta.


Conform perceptiei publice, profesorii lucreaza prea putin pentru nivelul salariului. Petrec in medie 3-4 ore la scoala, au cel mai consistent concediu dintre toate categoriile profesionale. Ma intreb daca aceste „facilitati“ au fost inventate in Romania…


Se invoca mereu norma didactica si marirea ei. Foarte bine. Insa nimeni, absolut nimeni nu s-a gindit la adaugarea unor ore de consultatie la cele 16-18 de predare. Cit de folositor ar fi ca profesorul sa poata discuta cu fiecare elev in parte si sa-i cunoasca indeaproape plusurile si minusurile. Aceasta ar fi o investitie in calitate. Ar redimensiona probabil educatia paralela si s-ar adresa tuturor. Desigur, insa, ca o asemenea initiativa ar presupune investitii in baza materiala, in infrastructura scolara. Se stie insa bine ca atitudinea autoritatilor a favorizat mai degraba cantitatea decit calitatea. Sa ne amintim de decizia Ministerului din perioada 2001-2004 de a renunta la predarea pe grupe a limbilor straine (cu exceptia claselor cu predare bilingva sau intensiva). Este mai mult decit evidenta optiunea pentru educatia en gros si nu en détail. O initiativa precum cea de mai sus ar fi, in opinia mea, salutara.


Perfectionarea profesorilor. Este o alta tema reluata cu ocazia oricarei dezbateri pe tema educatiei. O problema reala. Numai ca intotdeauna cind aceasta problema revine in actualitate se face trimitere la initierea in domeniul IT si cam atit. Nimeni nu contesta necesitatea absoluta a unei asemenea initieri. De aici, insa, pana la transpunerea ideii in practica este cale lunga.


In cadrul formarii initiale si continue a cadrelor didactice, altceva este, dupa opinia mea, vital – raportarea la elev. Raportul Comisiei prezidentiale, dar si actualele proiecte legislative in domeniul educatiei nu ating decit tangential acest aspect. Elevul de azi nu mai este cel de acum 20 de ani. Ce inseamna azi un elev bun? Este acel tinar care nu se multumeste cu ceea ce primeste si isi arata curiozitatea intrebind. Un profesor bun trebuie sa fie capabil de a raspunde oricaror asemenea provocari. Indiscutabil, doar astfel el se poate impune. Ar trebui inceput cu pregatirea pedagogica initiala a dascalului. Aceasta este funciarmente de natura teoretica. Si acum imi amintesc pasajele din cursurile de pedagogie consacrate ADN-ului si ARN-ului… S-a intrebat cineva cum decurge practica pedagogica in anumite institutii de invatamint superior? Sau de ce atitudine are parte un tinar profesor stagiar la inspectiile in vederea obtinerii definitivatului? Nu de putine ori se confrunta cu un zid de intoleranta si cu o atitudine pe alocuri refractara din partea colegilor de breasla. Nu te nasti profesor, ci devii zilnic, iar stingaciile inerente oricarui inceput de drum ar fi mult mai usor de depasit daca fiecare din dascali si-ar aminti ca a trecut, la rindul sau, prin perioada de ucenicie.




Unde si cum se va da titularizarea?




Doua cuvinte si despre examenul de titularizare: se vorbeste din ce in ce mai des despre necesitatea descentralizarii sistemului. Necesitate discutabila dupa opinia mea. Problemele reale ale educatiei in Romania anului 2007 sint legate de subfinantare si nu de necesitatea descentralizarii. Pina la urma, nu trebuie negata necesitatea schimbarii, a reformarii sistemului in ideea administrarii fondurilor la nivel local, acolo unde problemele scolii sint mai bine cunoscute si pot fi mai usor gestionate. Nici ideea unei titularizari descentralizate nu trebuie negata din start.


Ceva asemanator s-a incercat prin 1997. S-a renuntat rapid la initiativa din pricina numeroaselor nereguli aparute. Trebuie tinut cont de faptul ca atunci concursul a fost organizat de inspectorate si au aparut probleme. Ce va fi atunci cind acelasi concurs va fi organizat de fiecare unitate de invatamint in parte? Mai exact, nu atit problema organizarii trebuie pusa, cit aceea a evaluarii candidatiilor. Daca aceasta se va face la nivel local, suspiciunile nu vor conteni. Am auzit reprezentanti ai autoritatilor sustinind ca acest sistem de titularizare este perimat. Ma intreb daca era mai bun cel al repartitiilor de dinainte de 1990. Sau titularizarea pe dosar din 1990… Pentru Dumnezeu, ce este rau in a inlatura orice unda de suspiciune prin evaluarea lucrarilor sigilate intr-un centru universitar, altul decit cel in care a fost organizat concursul?


Nu-mi fac prea multe iluzii. Stiu ca acest punct de vedere nu va fi luat in seama. Dar nu pot sa nu remarc faptul ca, in acest fel, riscam sa transformam institutiile de invatamint preuniversitar in S.R.L.-uri. Oricine pote consulta dosarele nepotismului din universitatile romanesti, de pe site-ul http://www.forum-academic. com si sunt absolut sigur ca neregularitati precum cele semnalate acolo vor curge si la nivel preuniversitar in urma titularizarii descentralizate. Vom trai si vom vedea. Mi-as dori sincer ca realitatea sa infirme aceste idei pesimiste.


Ca invatamintul preuniversitar este in criza este un mare adevar. Cine poate insa garanta ca modelele aduse in aceste zile in dezbatere publica (oare una reala?) sunt cele viabile? S-a uitat complet in aceasta vara de existenta Institutului pentru Stiintele Educatiei. Oare nu am avea nevoie de un sfat al inteleptilor intr-un domeniu cu impact public atit de larg?




Liviu Calburean este doctor in filologie, profesor de franceza in Brasov.

ENGLISH ABSTRACT

Education. The Observer publishes a summary of the Romanian Academic Society’s report on education. The report is part of the Education for Europe project. Liviu Calburean comments on the report’s relevance to the project’s goal, “A Competitive Education for a Competitive Society.”



Articolul a fost publicat in OBSERVATOR CULTURAL - saptamanal de informatie si analiza culturala, nr. 130 (387) - 30 august - 5 septembrie 2007.