Zilele trecute am fost literalmente socat vizionind, la o ora de maxima audienta, un promo care contine, printre altele, urmatorul mesaj: „Locurile de parcare sint ca femeile: cele bune sint ocupate, cele libere sint pentru handicapati“. Postul de televiziune care a difuzat promo-ul in discutie este Kanal D, iar autorii materialului sint membrii grupului Vacanta Mare.
Nu ascund ca ma numar printre cei indreptatiti de lege sa ocupe unul dintre locurile rezervate din parcari. Poate urmatoarele rinduri au un caracter subiectiv. Nu le-as fi scris daca promo-ul mai sus amintit ar fi fost oprit de la difuzare, daca din partea institutiilor abilitate ar fi existat o reactie, fie ea si palida. Nu s-a intimplat insa asa, astfel ca acest mesaj incalificabil, care aduce atingere demnitatii umane, este reluat nestingherit, cu obstinatie, as spune.
Contraargumentele la afirmatiile anterioare ar fi ca materialul facea referire la un program de divertisment, care nu poate sa excluda satira, ca termenul „handicapat“, care are atit de multe conotatii, nu desemneaza, in acest context, o persoana cu dizabilitati, ci se refera la anumite virtuti umane, iar, in al doilea caz, la absenta acestora.Cine va analiza mai atent acel promo va sesiza ca, in paralel cu mesajul analizat aici, imaginile prezentau semnul „Rezervat pentru persoanele cu handicap“. Consecinta directa este ca sensul cuvintului „handicapat“ este unul denotativ, referential, din moment ce avem toate cele trei elemente ale triunghiului semiotic, respectiv semnificantul, semnificatul si referentul. Asadar, nici un argument privitor la sensul conotativ al acestui cuvint nu este sustenabil.
Am fost si sint pentru o libertate de expresie cit mai putin ingradita. Limita acestei libertati ar trebui, in opinia mea, sa fie, in spiritul Declaratiei Drepturilor Omului a Revolutiei Franceze, respectul pentru libertatea si demnitatea umana a celorlalti. Iar mesajul acelui fragment din promo trimite catre ideea, extrem de periculoasa, a unei puritati a speciei pe criterii fizice, idee care ma duce cu gindul mai degraba catre ideologia nazista decit catre binefacerile democratiei romanesti la virsta majoratului. Este, evident, o idee discriminatorie, un indemn deschis la intoleranta fata de o categorie umana care are dreptul la o imagine nepatata, la respect din partea semenilor. A avea o asemenea problema de sanatate nu reprezinta un argument pentru teza inferioritatii umane!
Marele pas al societatii romanesti nu il reprezinta armonizarea legislatiei cu standardele europene sau acordarea unor drepturi care oricum nu alina suferinta. Pina cind in mentalul colectiv nu se va imprima ideea ca persoanele cu dizabilitati reprezinta o realitate a oricarei societati, asemenea promo-uri monstruoase vor continua sa faca rating. Nu este atunci de mirare ca acesti oameni sint sistematic respinsi la interviurile pentru angajare, ca nu isi pot intemeia familii, ca sint obligati sa traiasca intr-o lume paralela, care interactioneaza din ce in ce mai rar, ca sa nu spun niciodata, cu lumea „femeilor bune“, cum sententios se afirma in acel fragment.
La fel de condamnabila este insa lipsa totala de reactie a Consiliului National al Audiovizualului. Tacerea inseamna acceptarea intolerantei, chiar incurajarea ei. Cum este posibil ca nimeni de la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii sa nu aiba nici un punct de vedere in privinta acestei situatii?Nu in ultimul rind, ma intreb de ce oare cei vizati direct de acest atac public accepta un asemenea tratament si nu reactioneaza. Pasivitatea lor va avea ca rezultat inmultirea cazurilor de intoleranta la adresa lor. Refuz sa cred ca la mai bine de un an de la intrarea in marea familie europeana aceasta categorie sociala este in mod sistematic desconsiderata, fara ca aceia dintre noi care sint afectati de intoleranta sa ia atitudine.
Nu pot sa nu remarc in final ca, dovedind dispret pentru cei aflati in suferinta si acceptind fara nici o rezerva acest dispret, nu facem decit sa dispretuim propria noastra viata, propria noastra sanatate. Este pacat ca dovedim intelegere si deschidere pentru acesti oameni doar atunci cind sintem direct afectati, uitind ca soarta ne poate intoarce oricind spatele!
Articol publicat in OBSERVATOR CULTURAL, nr. 156 (414), din saptamana 13 - 19 martie 2008:
