... si la propriu si la figurat!
Iata mai jos una dintre cele mai pertinente analize ale statusului profesional al slujitorului catedrei in Romania postdecembrista. O gasiti aici. À bon entendeur, salut!
sâmbătă, 12 decembrie 2015
duminică, 6 iulie 2014
Liviu Călburean
Blog
|
www.lcalburean.blogspot.com
|
Cetatenie
|
Romana
|
Educaţie şi formare
Insirati
datele legate
de pregatirea dvs.
academica, inclusiv
institutiile de
invatamant
preuniversitar si
universitar
frecventate.
|
- 1 decembrie 1999 – 3 iulie 2006 : Doctorat in Stiinte
Umaniste, specializarea Filologie (lingvistica franceza) la Universitatea
Bucuresti. Coordonatorul tezei: prof dr. Mariana Tutescu. Titlul tezei: Thématisation
et interrogation en français contemporain.
Titlul stiintific de DOCTOR in FILOLOGIE (obtinut cu
calificativul FOARTE BINE si
distinctia CUM LAUDE) a fost
confirmat prin Ordinul Ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului nr.
5764 din 28 noiembrie 2006.
- 1998 – 1999:
Studii aprofundate la Universitatea Bucuresti, specializarea lingvistica
franceza;
- 1994 – 1998: Universitatea Transilvania din - 1990 – 1994 : Liceul Teoretic Unirea |
ACTIVITATE
PROFESIONALA
In ordine
cronologica,
incluzând detalii
ale pozitiei si
datele.
|
- 1 septembrie 2009 – prezent : Profesor cu gradul didactic
l, pe baza titlului stiintific de doctor, titular la catedra de limba si literatura franceza –
limba si literatura engleza a Scolii Generale nr. 2 Diaconu Coresi din
- 1 septembrie 1999 – 31 august 2009
: Profesor titular de limba si literatura franceza – limba si literatura
engleza la Scoala Generala nr. 22 din
|
DOMENII
DE INTERES
|
- Lingvistica generala si aplicata (fonetica,
lexicologia, lexicografia, frazeologia, gramatica structurala si
generativ-transformationala, semantica, semiotica lingvistica, pragmatica,
sociologia discursiva, teoria argumentarii, gramatica istorica), didactica
limbilor franceza si engleza (analiza textului non-literar, limbaje
specializate).
- Comunicare si relatii publice.
|
PARTICIPARI
LA PROIECTE
|
- 2012 – Participare la proiectul
POSDRU/81/3.2./S62771 „Formarea continuă
a cadrelor didactice pentru utilizarea resurselor informatice moderne în
predarea eficientă a limbii franceze și evaluarea la nivel european a competențelor
lingvistice”.
- 2012 – Participare la proiectul
POSDRU/87/1.3/S/62979 „Scoala – membru
activ al societatii informationale: Utilizarea avansata a instrumentelor
TIC”.
- 2008 si 2009 – Participarea,
in cadrul Facultatii de Limbi si Literaturi Straine, Scoala
Doctorala “Limbi si Identitati Culturale” la activitatea colectivului
redactional a doua proiecte – „Thème et thématisation: deux notions au carrefour des
perspectives théoriques” si, respectiv, „Focus et
focalisation: deux notions revisitées”. Coordonatori: prof. dr. Alexandra Cunita si lector dr. Marina-Oltea
Paunescu.
|
AFILIERI
PROFESIONALE
|
- din 2009 – membru ARPF (Association
Roumaine des Professeurs de Français).
|
DIPLOME, PREMII (selectie)
|
- 2007: Gradul didactic
l, obtinut pe baza titlului stiintific de doctor, acordat prin Ordinul
Ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului nr. 2143 din 19 septembrie
2007.
- 2005 : Diploma de
absolvire a cursului de abilitare AEL.
- 2001 : Definitivarea in invatamant, la Universitatea
Bucuresti, specializarea limba si literatura franceza.
- Premii la Sesiunile de
Comunicari ale Cercurilor Stiintifice Studentesti din cadrul Facultatii de
Stiinte (specializarea filologie) a Universitatii Transilvania din Brasov, la
editiile din anii 1995, 1996 si 1997.
- Diplomele DELF si DALF eliberate de Ministerul Culturii
din Franta.
- Premii speciale la etapele nationale ale Olimpiadelor de
limba franceza 1992 (Suceava) si 1993 (Piatra-Neamt).
|
COMPETENTA
DE COMUNICARE IN LIMBI STRAINE
|
- Franceza
si engleza (nivel avansat, C2).
|
Lista de publicatii
dr. Liviu Călburean
APARITII
EDITORIALE (LUCRARI
PUBLICATE ÎN
DOMENIILE DE
COMPETENTA)
PARTICIPARI LA CONFERINTE SI CONGRESE (cele mai
recente)
|
a) Volume:
1) Liviu Calburean (2011) – BAC 2012 – Evaluarea
competentelor de comunicare la limba franceza, Ed. Nomina si Paradigme,
Pitesti, ISBN 978-606-535-322-0,
126 de pagini..
2) Calburean, Liviu (2010): Thématisation et interrogation en français contemporain (Pour une
perspective discursive de la notion de thème), VDM Verlag Dr.Müller,
Saarbrücken, ISBN 978-3639303575, 252 de pagini.
http://www.amazon.com/TH%C3%89MATISATION-INTERROGATION-FRAN%C3%87AIS-CONTEMPORAIN-perspective/dp/3639303571.
3)
Calburean, Liviu (2010): BAC 2011 –
Evaluarea competentelor lingvistice la limba franceza, Editura Nomina –
Editura Paradigme, Pitesti, ISBN 978-606-535-227-8, 126 de pagini.
4)
Calburean, Liviu (2010): BAC 2010 –
Evaluarea competentelor lingvistice la limba franceza, Editura Nomina –
Editura Paradigme, Pitesti, ISBN 978-606-535-122-6 si 978-973-7654-48-9, 128 de pagini.
5)
Calburean, Liviu (2009): Vers la découverte du texte non littéraire, Editura
Paradigme, Pitesti, ISBN 978-973-7654-45-6, 108 pagini.
b)
Articole (selectie):
1) Liviu Călburean - Le CECRL et la notion de compétence.
In Actele Conferintei « Les
journées de la Francophonie 2012. La Francophonie ( :) problématique »,
conferinta organizata, in luna martie 2012, de Facultatea de Litere a
Universitatii Al.-I. Cuza din Iasi.
2) Liviu Călburean
- L’immigrant et l’acquisition de la langue du pays
adoptif in Actele
Conferintei « LIMBA SI LITERATURA ROMANA – REPERE IDENTITARE IN CONTEXT
EUROPEAN », Pitesti, 2012.
3) Liviu Calburean – Les verbes
auxi-modaux et la prédication, in Actele Conferintei Internationale
« LIMBA SI LITERATURA – REPERE IDENTITARE IN CONTEXT EUROPEAN »,
Ed. Universitatii din Pitesti, 2011.
3) Internet et la francophonie, in curs
de aparitie in Actele Colocviului Zilele Francofoniei 2011, Editura
Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi.
4) IN MEMORIAM - Mariana Tutescu, in
periodicul LE MESSAGER, publicatie editata de ARPF, martie 2011.
5) Internet – la chance de la francophonie,
in periodicul LE MESSAGER, publicatie editata de ARPF, martie 2011.
6) L’essai argumentatif et son approche
didactique, in Actele lucrarilor Conferintei
Internaţionale Limba şi literatura – repere identitare în context european
(Language and Literature – European Landmarks of Identity), nr. 7, Editura
Universitatii din Pitesti, 2010. Aceasta
publicatie se claseaza la categoria B+ de catre CNSIS, conform http://www.cncsis.ro/userfiles/file/CENAPOSS/B+feb_2011(7).pdf
7) Comment
préparer l’épreuve de français du nouveau Baccalauréat roumain, in LE
MESSAGER, periodicul ARPF, nr. 2,
martie 2010.
8)
Quel français enseigner ?, in LE MESSAGER, periodicul ARPF, nr. 1, noiembrie 2009.
9) Thématicité et relations entre les
séquences d’une interaction in Actele lucrarilor Conferintei
Internaţionale Limba şi literatura – repere identitare în context european
(Language and Literature – European Landmarks of Identity), nr. 6, Editura
Universitatii din Pitesti, 2009.
10) Rema si focalizarea de identificare
in franceza contemporana in Cunita, A., Florea, F., Paunescu, M.-O., Focus
et focalisation: deux notions revisitées, Facultatea de Limbi si
Literaturi Straine, Scoala Doctorala “Limbi si Identitati Culturale”, Editura
Universitatii din Bucuresti, 2009, ISBN 978-973-737-628-2.
11) Thématisation et interrogation,
in Cunita, A., Paunescu, M.-O., Thème et thématisation: deux notions au
carrefour des perspectives théoriques, Facultatea de Limbi si Literaturi
Straine, Scoala Doctorala “Limbi si Identitati Culturale”, Editura
Universitatii din Bucuresti, 2008, ISBN 978-973-737-448-6.
12) La notion de thème et l’analyse des interactions verbales, in Lucrarile celei de a V-a Conferinte
Internaţionale Limba şi literatura – repere identitare în context european
(Language and Literature – European Landmarks
of Identity), organizata de Facultatea de Litere a Universităţii din Piteşti
în perioada 23-25 mai 2008, Editura Universitatii din Pitesti, 2008.
13) Le thème et le concept d’histoire
conversationnelle, in Limba şi literatura – repere identitare în
context european (Language and
Literature – European Landmarks of Identity), Editura Universitatii din Pitesti, 2006.
14) La question Ce mai faci? entre la valeur
phatique et la valeur référentielle, in Revue Roumaine de Linguistique,
Editura Academiei, L, numerele 3-4, Iulie-Decembrie, 2005. In clasamentul
intocmit de CNSIS, publicatia Revue
Roumaine de Linguistique (Romanian Review of Linguistics) este citata la
categoria A (reviste cotate ISI).
15) À propos des questions alternatives, in Georgescu, Corina Amelia (coord.) – Limba şi literatura – repere identitare în
context european, ediţia a treia, Editura Universităţii din Piteşti, 2005, 4 pagini.
16) La polysémie de l’énoncé idiomatique français, in Revue Roumaine de Linguistique (revista
actualmente cotata ISI), XLVlll, Ianuarie-Decembrie 2003, numerele
1-4, Editura Academiei, 7 pagini.
17) Recenzie la volumul "La
thématisation dans les langues. Actes du colloque de Caen",
texte reunite de Claude Guimier, Peter Lang (Sciences pour la communication),
Berne, 1999, in Revue Roumaine de
Linguistique, rubrica
Miscellanea, XLV, Ianuarie-Decembrie 2000, Editura Academiei, 4 pagini.
c) Articole aparute in presa (selectie):
1) S.O.S.
Scoala doctorala romaneasca, articol publicat in numarul
513, din 18 februarie 2010 al saptamanalului OBSERVATOR CULTURAL.
2) A
disparut sporul de 15% pentru doctorat, articol publicat in numarul
491, din 10 septembrie 2009 al saptamanalului OBSERVATOR CULTURAL.
3) Limbile straine si criza, in OBSERVATOR CULTURAL, nr. 465, din 12 marie 2009.
4) Intoleranta face rating, in OBSERVATOR
CULTURAL, nr. 156 (414), din saptamana 13 - 19 martie 2008.
5) Sa evitam supraeducarea,
in Observator cultural nr 390 din 20 septembrie 2007.
6) Si mie imi pasa de soarta educatiei in
7) Limitele libertatii individuale
intr-o societate libera. Libertatea – o lozinca, in Foaie pentru minte,
inima si literatura, Gazeta de Transilvania, Brasov, 27 – 28 septembrie
2003.
1. Conferinta
internationala Globalization, Intercultural Dialogue and National Identity (GIDNI -
I), desfasurata in perioada 29-30 mai 2014 la Tirgu
Mures, in organizarea Institutului de Studii Multiculturale Alpha, in
parteneriat cu Universitatea "Petru Maior" si Institutul
de studii socio-umane "Gheorghe Sincai" al Academiei Romane. Titlul
comunicarii: L’altérité et
l’activité de médiation. Lucrarea este in curs de aparitie in actele
manifestarii.
2. Conferinta
internationala Limba si literatura – repere identitare in context
european, organizat de Centrul de Cercetari asupra Imaginarului. Text, Discurs,
Comunicare, Centrul de Studii Literare, Lingvistice si Didactice Contemporane
(CSLLDC) din Facultatea de Litere, Universitatea din Pitesti. Titlul comunicarii: Le CECRL et la notion d’altérité.
Lucrarea este in curs de aparitie in actele manifestarii.
3. Simpozionul National – ASFRAN Studiul limbilor moderne in Europa celor
27: miza si perspective, Editia a VI-a, organizat de ASFRAN si A.R.P.F.,
filiala Arges. Titlul comunicarii: Enseigner
l’acte de langage en classe de FLE. Lucrarea este in curs de aparitie in
actele manifestarii.
|
joi, 4 martie 2010
DIN NOU, LANSARE DE CARTE
LIVIU CALBUREAN - BAC 2010. EVALUAREA COMPETENTELOR LINGVISTICE LA LIMBA FRANCEZA, Editura NOMINA si Edtura PARADIGME, 2010, ISBN 978-606-535-122-6 si 978-973-7654-48-9.
Pentru buna organizare a pregatirii examenului de bacalaureat din acest an, volumul ofera tuturor celor interesati un set de ghiduri cu teste si sugestii de rezolvare dupa modelul itemilor propusi de Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamantul Preuniversitar. Sugestiile de raspuns sunt orientative, necesare in etapa recapitularii temelor pentru bacalaureat.
Cartea poate fi achizitionata online de pe urmatoarele site-uri:
http://www.cartea-mea.ro/autor/liviu-calburean--i1527
http://www.librariileonline.ro/autor/liviu-calburean--i15642
http://www.librariaeminescu.ro/autor/28669/Liviu-Calburean
http://www.librarultau.ro/carte/bacalaureat-2010-la-limba-franceza-evaluarea-competentelor-lingvistice--i24417
http://procarti.ro/carte/bacalaureat-2010-la-limba-franceza-evaluarea-competentelor-lingvistice--i24417?sess_id=ee2453491b8eae0bec4e7b936ada74e5
http://www.universulcartii.ro/carte/bacalaureat-2010-la-limba-franceza-evaluarea-competentelor-lingvistice--i24417?sess_id=414bfad54a52af79445632e6740bbd32
http://www.cartea-mea.ro/autor/liviu-calburean--i1527
http://www.librariileonline.ro/autor/liviu-calburean--i15642
http://www.librariaeminescu.ro/autor/28669/Liviu-Calburean
http://www.librarultau.ro/carte/bacalaureat-2010-la-limba-franceza-evaluarea-competentelor-lingvistice--i24417
http://procarti.ro/carte/bacalaureat-2010-la-limba-franceza-evaluarea-competentelor-lingvistice--i24417?sess_id=ee2453491b8eae0bec4e7b936ada74e5
http://www.universulcartii.ro/carte/bacalaureat-2010-la-limba-franceza-evaluarea-competentelor-lingvistice--i24417?sess_id=414bfad54a52af79445632e6740bbd32
vineri, 26 februarie 2010
S.O.S. SCOALA DOCTORALA ROMANEASCA
TE DOCTOREM CREAMUS. Aceasta este formula standard utilizată în marile universităţi din Europa atunci cînd, în cadru festiv, se decernează titlul ştiinţific de doctor. Am văzut recent un astfel de moment pe Internet. Strălucirea acelei clipe încununează o muncă asiduă de cercetare ce se întinde pe durata mai multor ani.
Ce se întîmplă la noi? Ei bine, departe de a participa la asemenea ceremonii de neuitat, absolventul de doctorat trece pe la secretariatul şcolii doctorale unde s-a pregătit pentru a-şi ridica diploma. Cu pompă, pe acel document, proaspătul doctor este anunţat că beneficiază de „toate drepturile şi onorurile“ pe care aceasta i le conferă. Care sînt aceste drepturi şi, mai ales, ce poate face un specialist român după ce a terminat de parcurs etapa supremă a formării academice? Dacă este să ne luăm după opinia a sute, poate mii de români, doctoratul poate fi valorificat la o catedră universitară, într-un institut de cercetare şi cam atît. În zadar ni se evocă perioada interbelică, în care preotul de ţară avea un doctorat sau în care profesori ai liceelor din Bucureşti sau provincie îşi terminaseră asemenea studii chiar la Sorbona.
Românii anului 2010 („românii“ aceştia atît de invocaţi de către autorităţi, de cele mai multe ori fără legitimitate) consideră că „e suficient să dai şpagă pentru a avea diplomă de doctor“ sau că, „dacă învîrţi hîrtii şi le muţi dintr-un birou în altul“, nu meriţi să fii remunerat la nivelul acestei demnităţi care este, nu-i aşa?, apusă în această ţară. Este deprimant ce poţi citi pe unele forumuri de pe Internet. Libertatea de exprimare naşte la noi monştri de agramatism şi gîndire strîmbă.
Dar reprezentanţii statului român se folosesc cu dibăcie de această discordie naţională pe care ei înşişi au creat-o. De unde vine ideea profesorului care-şi bate cu sălbăticie elevul şi deci trebuie testat psihologic cît mai des cu putinţă? Sau ideea că omul de la catedră nu mai citeşte şi deci trebuie reciclat o dată la cinci ani? Căci, nu-i aşa? de bună-voie intelectualul român nu mai citeşte o carte. Cam din aceeaşi sursă ca şi acuzele de plagiat, de pastişă, de cercetare fără strălucire.
Asemenea acuze sînt, în parte, reale, dar generalizarea lor este rău voitoare. În contextul crizei economice, Ministerul Muncii s-a gîndit că, dacă tot există aceste acuze, să legifereze anularea sporului de doctorat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora precum şi alte măsuri în domeniul bugetar.
Ordonanţa 1 (publicată în M.O. la data de 27 ianuarie 2010) prevede:
„La data intrării în vigoare a prezenţei ordonanţe de urgenţă se abrogă art. 50 alin. (10) şi art. 90 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. Conţinutul art. 50 alin. (10) este următorul: „Personalul didactic din învăţămîntul preuniversitar, care are titlul ştiinţific de doctor, este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază“. De notat că din această formulare nu rezultă în nici un caz ideea de spor, ci, dimpotrivă, ea face referire la baza salarială. Art. 90 (5) din legea 128 stipulează: „Personalul didactic şi de cercetare din învăţămîntul superior, care are titlul ştiinţific de doctor, beneficiază de prevederile art. 50 alin. (10)“. Să remarcăm în treacăt caracterul aberant al informaţiilor despre amputarea acestui spor. Rezultă clar din cele scrise mai sus că această măsură afectează atît învăţămîntul preuniversitar, cît şi pe cel superior. Aş propune cititorului să studieze reflectarea acestei măsuri de către diferite trusturi de presă. Dezinformarea este la ea acasă peste tot, iar reacţiile necontrolate de pe forumurile de discuţii nu întîrzie să apară.
Ordonanţa mai sus amintită este deci în vigoare şi produce efecte. A rămas suma ca atare, corespunzătoare sporului de care ne ocupăm, dar doar la rubrica numită „COMPENSAŢII TRANZITORII“. Iar acestea se acordă doar în 2010, după care, Dumnezeu cu mila.
Această idee malefică nu este nouă. Am mai scris pe această temă. Evenimentele din ultimele 2 luni depăşesc, însă, orice culme a imoralităţii: pe 27 noiembrie 2009 (adică „întîmplător“ între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale), mai multe portaluri de ştiri anunţau continuarea acordării acestui spor: „Ministerul Educaţiei a emis în luna noiembrie ordinul care va permite persoanelor care au susţinut şi promovat examenul de doctorat să beneficieze, începînd cu luna decembrie, de sporul de doctorat. Astfel, aceştia vor avea, începînd cu luna decembrie, un venit majorat cu 15%. Beneficiarii vor fi în jur de 1.500 de profesori din învăţămîntul preuniversitar şi universitar“ (sursa: amosnews.ro). Această minune s-ar fi înfăptuit „ca urmare a demersurilor FEN şi a deputatului Cătălin Croitoru, vicepreşedinte al Comisiei de Învăţămînt a Camerei Deputaţilor“ (evident tot „întîmplător“). Din cîte am aflat ulterior, un astfel de ordin nu a existat niciodată (dacă greşesc, mea culpa).
Alegerile au trecut. A venit acum momentul adevărului. Mimînd dialogul social, Guvernul României a trimis spre publicare în Monitorul Oficial celebra, de acum, Ordonanţă 1, chiar în momentul în care sindicatele se aflau la masa negocierilor cu reprezentanţii Ministerului Muncii. Fireşte că, de această dată, domnul Cătălin Croitoru nu a mai avut nimic de spus. Dar să lăsăm aceste fapte spre dreapta judecată a cititorului.
Este foarte adevărat că ne aflăm în plină criză economică şi că, dacă este să suferim, să o facem cu toţii. Nimeni nu ar fi avut obiecţii dacă, în mod rezonabil, s-ar fi propus neacordarea acestui spor pe o anumită perioadă de timp. El nu este însă amînat, ci anulat.
Să spunem lucrurilor pe nume: nu faptul că acest bonus se numeşte spor contează. În Franţa el nu există. Dar vă rog să aruncaţi o privire pe grila de salarizare din sistemul public al Hexagonului. Veţi vedea unde este plasat un salariat care posedă un doctorat… Iar acest lucru nu este neapărat condiţionat de prestarea unei activităţi care să necesite acest titlu ştiinţific. Dacă în grila românească un doctor ar primi în plus, în cadrul bazei salariale, deci nu ca spor, un procent unitar (că tot este la modă) pentru orice domeniu, riguros reglementat însă, aceste rînduri nu ar mai avea sens. În acest fel, ne-am putea încadra în acel procent de 30% pentru sporuri.
Legat de această idee, cei care afirmă că în preuniversitar sau în Administraţia Publică nu este nevoie de doctorat omit uneori, cu bună ştiinţă, faptul că în stagiul de pregătire sau în perioada redactării tezei, nimeni nu diferenţiază un angajat din preuniversitar de unul din învăţămîntul superior. Ai aceleaşi obligaţii ca doctorand, de ce nu ai avea aceleaşi drepturi ca doctor? Mai mult decît atît, conform unui astfel de raţionament, cum doctoratul nu este necesar pentru a preda în liceu sau în şcoala generală, nici gradul unu, nici chiar gradul doi nu sînt obligatorii. Ce facem atunci? Plătim doar definitivatul în plus faţă de nivelul debutantului? Cred că este absurd.
Afirm a nu ştiu cîta oară: valoarea studiilor doctorale în Romania este controlabilă. Există o comisie în cadrul MECTS, care se ocupă de validarea titlurilor acordate la diferitele şcoli doctorale din ţară. În cataloagele Bibliotecii Naţionale există referiri la toate lucrările elaborate şi susţinute în România. Cine ne-ar opri să facem ordine invalidînd teze asupra cărora planează suspiciuni? Cine ne-ar opri să păstrăm doar 2-3 centre doctorale în ţară? Mai mult ca sigur doar voinţa politică.
Aşa stînd lucrurile, este mult mai simplu să-i loveşti pe cei ce sînt elita adevărată a ştiinţei româneşti, decît să faci ordine într-un sector atît de important al vieţii publice româneşti. După cum este simplu şi eficient să hrăneşti fără scrupule populismul…
Liviu Călburean
Articol publicat in numarul 513, din 18 februarie 2010 al saptamanalului OBSERVATOR CULTURAL.
Ce se întîmplă la noi? Ei bine, departe de a participa la asemenea ceremonii de neuitat, absolventul de doctorat trece pe la secretariatul şcolii doctorale unde s-a pregătit pentru a-şi ridica diploma. Cu pompă, pe acel document, proaspătul doctor este anunţat că beneficiază de „toate drepturile şi onorurile“ pe care aceasta i le conferă. Care sînt aceste drepturi şi, mai ales, ce poate face un specialist român după ce a terminat de parcurs etapa supremă a formării academice? Dacă este să ne luăm după opinia a sute, poate mii de români, doctoratul poate fi valorificat la o catedră universitară, într-un institut de cercetare şi cam atît. În zadar ni se evocă perioada interbelică, în care preotul de ţară avea un doctorat sau în care profesori ai liceelor din Bucureşti sau provincie îşi terminaseră asemenea studii chiar la Sorbona.
Românii anului 2010 („românii“ aceştia atît de invocaţi de către autorităţi, de cele mai multe ori fără legitimitate) consideră că „e suficient să dai şpagă pentru a avea diplomă de doctor“ sau că, „dacă învîrţi hîrtii şi le muţi dintr-un birou în altul“, nu meriţi să fii remunerat la nivelul acestei demnităţi care este, nu-i aşa?, apusă în această ţară. Este deprimant ce poţi citi pe unele forumuri de pe Internet. Libertatea de exprimare naşte la noi monştri de agramatism şi gîndire strîmbă.
Dar reprezentanţii statului român se folosesc cu dibăcie de această discordie naţională pe care ei înşişi au creat-o. De unde vine ideea profesorului care-şi bate cu sălbăticie elevul şi deci trebuie testat psihologic cît mai des cu putinţă? Sau ideea că omul de la catedră nu mai citeşte şi deci trebuie reciclat o dată la cinci ani? Căci, nu-i aşa? de bună-voie intelectualul român nu mai citeşte o carte. Cam din aceeaşi sursă ca şi acuzele de plagiat, de pastişă, de cercetare fără strălucire.
Asemenea acuze sînt, în parte, reale, dar generalizarea lor este rău voitoare. În contextul crizei economice, Ministerul Muncii s-a gîndit că, dacă tot există aceste acuze, să legifereze anularea sporului de doctorat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora precum şi alte măsuri în domeniul bugetar.
Ordonanţa 1 (publicată în M.O. la data de 27 ianuarie 2010) prevede:
„La data intrării în vigoare a prezenţei ordonanţe de urgenţă se abrogă art. 50 alin. (10) şi art. 90 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. Conţinutul art. 50 alin. (10) este următorul: „Personalul didactic din învăţămîntul preuniversitar, care are titlul ştiinţific de doctor, este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază“. De notat că din această formulare nu rezultă în nici un caz ideea de spor, ci, dimpotrivă, ea face referire la baza salarială. Art. 90 (5) din legea 128 stipulează: „Personalul didactic şi de cercetare din învăţămîntul superior, care are titlul ştiinţific de doctor, beneficiază de prevederile art. 50 alin. (10)“. Să remarcăm în treacăt caracterul aberant al informaţiilor despre amputarea acestui spor. Rezultă clar din cele scrise mai sus că această măsură afectează atît învăţămîntul preuniversitar, cît şi pe cel superior. Aş propune cititorului să studieze reflectarea acestei măsuri de către diferite trusturi de presă. Dezinformarea este la ea acasă peste tot, iar reacţiile necontrolate de pe forumurile de discuţii nu întîrzie să apară.
Ordonanţa mai sus amintită este deci în vigoare şi produce efecte. A rămas suma ca atare, corespunzătoare sporului de care ne ocupăm, dar doar la rubrica numită „COMPENSAŢII TRANZITORII“. Iar acestea se acordă doar în 2010, după care, Dumnezeu cu mila.
Această idee malefică nu este nouă. Am mai scris pe această temă. Evenimentele din ultimele 2 luni depăşesc, însă, orice culme a imoralităţii: pe 27 noiembrie 2009 (adică „întîmplător“ între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale), mai multe portaluri de ştiri anunţau continuarea acordării acestui spor: „Ministerul Educaţiei a emis în luna noiembrie ordinul care va permite persoanelor care au susţinut şi promovat examenul de doctorat să beneficieze, începînd cu luna decembrie, de sporul de doctorat. Astfel, aceştia vor avea, începînd cu luna decembrie, un venit majorat cu 15%. Beneficiarii vor fi în jur de 1.500 de profesori din învăţămîntul preuniversitar şi universitar“ (sursa: amosnews.ro). Această minune s-ar fi înfăptuit „ca urmare a demersurilor FEN şi a deputatului Cătălin Croitoru, vicepreşedinte al Comisiei de Învăţămînt a Camerei Deputaţilor“ (evident tot „întîmplător“). Din cîte am aflat ulterior, un astfel de ordin nu a existat niciodată (dacă greşesc, mea culpa).
Alegerile au trecut. A venit acum momentul adevărului. Mimînd dialogul social, Guvernul României a trimis spre publicare în Monitorul Oficial celebra, de acum, Ordonanţă 1, chiar în momentul în care sindicatele se aflau la masa negocierilor cu reprezentanţii Ministerului Muncii. Fireşte că, de această dată, domnul Cătălin Croitoru nu a mai avut nimic de spus. Dar să lăsăm aceste fapte spre dreapta judecată a cititorului.
Este foarte adevărat că ne aflăm în plină criză economică şi că, dacă este să suferim, să o facem cu toţii. Nimeni nu ar fi avut obiecţii dacă, în mod rezonabil, s-ar fi propus neacordarea acestui spor pe o anumită perioadă de timp. El nu este însă amînat, ci anulat.
Să spunem lucrurilor pe nume: nu faptul că acest bonus se numeşte spor contează. În Franţa el nu există. Dar vă rog să aruncaţi o privire pe grila de salarizare din sistemul public al Hexagonului. Veţi vedea unde este plasat un salariat care posedă un doctorat… Iar acest lucru nu este neapărat condiţionat de prestarea unei activităţi care să necesite acest titlu ştiinţific. Dacă în grila românească un doctor ar primi în plus, în cadrul bazei salariale, deci nu ca spor, un procent unitar (că tot este la modă) pentru orice domeniu, riguros reglementat însă, aceste rînduri nu ar mai avea sens. În acest fel, ne-am putea încadra în acel procent de 30% pentru sporuri.
Legat de această idee, cei care afirmă că în preuniversitar sau în Administraţia Publică nu este nevoie de doctorat omit uneori, cu bună ştiinţă, faptul că în stagiul de pregătire sau în perioada redactării tezei, nimeni nu diferenţiază un angajat din preuniversitar de unul din învăţămîntul superior. Ai aceleaşi obligaţii ca doctorand, de ce nu ai avea aceleaşi drepturi ca doctor? Mai mult decît atît, conform unui astfel de raţionament, cum doctoratul nu este necesar pentru a preda în liceu sau în şcoala generală, nici gradul unu, nici chiar gradul doi nu sînt obligatorii. Ce facem atunci? Plătim doar definitivatul în plus faţă de nivelul debutantului? Cred că este absurd.
Afirm a nu ştiu cîta oară: valoarea studiilor doctorale în Romania este controlabilă. Există o comisie în cadrul MECTS, care se ocupă de validarea titlurilor acordate la diferitele şcoli doctorale din ţară. În cataloagele Bibliotecii Naţionale există referiri la toate lucrările elaborate şi susţinute în România. Cine ne-ar opri să facem ordine invalidînd teze asupra cărora planează suspiciuni? Cine ne-ar opri să păstrăm doar 2-3 centre doctorale în ţară? Mai mult ca sigur doar voinţa politică.
Aşa stînd lucrurile, este mult mai simplu să-i loveşti pe cei ce sînt elita adevărată a ştiinţei româneşti, decît să faci ordine într-un sector atît de important al vieţii publice româneşti. După cum este simplu şi eficient să hrăneşti fără scrupule populismul…
Liviu Călburean
Articol publicat in numarul 513, din 18 februarie 2010 al saptamanalului OBSERVATOR CULTURAL.
sâmbătă, 31 octombrie 2009
LANSARE DE CARTE
LIVIU CALBUREAN - Vers la découverte du texte non littéraire, Editura Paradigme, 2009, ISBN 978-973-7654-45-6
Lucrarea se adreseaza unui public extrem de variat, atat ca varsta, cat si ca interes. Candidatii la noul bacalaureat romanesc, bazat pe intelegerea mesajului scris si pe producere de mesaj oral si scris, vor gasi in paginile acestei carti un bogat corpus de texte, analizate pe baza de intrebari. Materialul poate fi utilizat cu succes si de catre studentii la litere si limbi moderne aplicate, in cadrul cursurilor practice de comunicare orala, redactari si interpretari de texte, lexic general si specializat. Nu au fost uitati candidatii la examenele francofone DELF si, respectiv, DALF. Pentru acestia au fost pregatite exercitii de intelegere a textului (specifice nivelurilor A1, A2, B1, B2 ale DELF-ului) si exercitii de sinteza (care fac obiectul unitatilor DALF-ului). Aceasta carte poate fi insa utilizata de toti cei care indragesc limba franceza, indiferent de nivelul de varsta, educational sau profesional. Necesitatea educatiei permanente este astazi mai actuala decat oricand, iar dezvoltarea competentelor de comunicare intr-o limba de larga circulatie, cum este franceza, este, in acest context, o exigenta primordiala. Paginile acestei carti ofera tuturor categoriilor de potentiali cititori mentionate mai sus posibilitatea de a descoperi ei insisi bogatia structurilor argumentative ale francezei moderne.
Pentru informatii suplimentare si comenzi, contactati-ma la adresa de e-mail liviu.calburean@gmail.com
vineri, 2 octombrie 2009
CAND PROFESORII AJUNG BATAIA DE JOC A EXECUTIVULUI
Proiectul Legii educaţiei, unul dintre actele normative pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, suscită încă nenumărate discuţii. Las la o parte inadvertenţele dintre varianta publicată pe site-ul forului legislativ şi cea existentă pe pagina Guvernului. Culmea ironiei: cine accesează linkul „Legea Educaţiei – forma transmisă de iniţiator“ (www.gov.ro /upload/ articles/106607/legea-educatiei-nationale.pdf) va da peste „Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice“. La o căutare atentă poate fi găsită, tot pe pagina Executivului: www.gov.ro/upload/ articles/106509/legea-educatiei-nationale.pdf. Surpriză însă: acest din urmă proiect conţine 353 de articole, varianta publicată în luna august de MECI are 325 de articole (www.edu.ro/ index.php/articles/12657), iar cea existentă pe pagina Senatului (www.senat.ro/pagini/asumare/Legea%20educatiei-nationale.pdf) numără 336 de articole. Aceste diferenţe arată clar lipsă de seriozitate şi aş spune chiar de respect faţă de opinia publică. Autorităţile statului par a pleca de la premisa că nimeni nu citeşte, nimeni nu se informează, că legătura lor cu societatea civilă este una pur teoretică, şi nu una reală.
În cele ce urmează, mă voi referi pe scurt la cîteva dintre temele cele mai dezbătute, odată cu discuţiile publice, pe marginea Legii educaţiei. Într-o emisiune a postului de televiziune Realitatea TV, premierul Emil Boc afirma: „Actualul sistem educaţional, clădit doar pe acumulare de informaţii, şi nu pe formare, pe competenţe, nu mai poate rezista. [...] Astăzi, sistemul este axat pe acumularea de informaţii, îi băgăm cu pîlnia în cap la elev informaţii...[...] Îl chemăm a doua zi la şcoală, îl punem să reproducă, informaţiile nu sînt legate între ele, nu se formează competenţe pentru a se descurca în viaţă sau pentru a face faţă [...]“. Ca argument, domnul prim-ministru foloseşte rezultatele de la evaluările internaţionale, respectiv de la Testul Pisa (argument preluat, evident, din documentele Comisiei Prezidenţiale, în fruntea căreia se află profesorul Mircea Miclea). Dihotomia conţinutist vs. curricular nu este nouă cînd vine vorba de elaborarea programelor şcolare. Viziunea curriculară este cea centrată pe competenţe, pe abilităţile care trebuie dezvoltate la elev, pe modificările comportamentale care trebuie să aibă loc la finele fiecărei secvenţe a instruirii. Cu alte cuvinte, este important nu ceea ce ştii, ci doar ceea ce poţi face cu tot ceea ce ştii.
Această viziune, în aparenţă extrem de generoasă, are punctele ei slabe. Nu poţi să nu te întrebi dacă nu cumva cunoştinţele creează competenţe şi nicidecum invers. Problema care trebuie discutată este în ce măsură aceste competenţe sînt articulate de o manieră inter şi transdisciplinară, în ce măsură ceea ce înveţi poate fi reactivat şi folosit oricînd în viaţă.
Spre a ilustra cele susţinute anterior, v-aş supune atenţiei un exemplu din didactica limbilor moderne, exemplu ce îmi este la îndemînă: elevul trebuie să fie capabil să aibă o reacţie verbală în diverse circumstanţe ale vieţii cotidiene, fiind mult mai important să ai capacitatea de a cere şi furniza informaţii decît, de exemplu, să cunoşti conjugarea unui verb. Este, deci, un demers intuitiv, care are însă dezavantajele sale. Neabordarea sistematică a fenomenului de limbă duce la o valorificare cît se poate de relativă a ceea ce înveţi. Neştiind să conjugi, nu vei avea niciodată posibilitatea autocontrolului. Învăţarea intuitivă poate ajuta anumite categorii de elevi, dar este, în opinia mea, un demers care nivelează în jos. Dar aceasta este o altă discuţie despre elitele şi elevii care se află sub medie, discuţie care nu face obiectul acestor rînduri.
Sursa problemelor este, după mine, alta. Cine se preocupă astăzi de o abordare sistematică a fenomenului educaţional? Se întreabă cineva dacă, din punctul de vedere al exigenţelor, în evaluarea de zi cu zi, nu există neapărat uniformitate, ci doar acel minimum de obiectivitate care să poată da greutate rezultatelor şcolare de zi cu zi? Se uită cineva la diferenţele uriaşe dintre rezultatele obţinute într-un colegiu naţional şi cele obţinute într-un liceu industrial? Cu toate acestea, diplomele au aceeaşi greutate.
Se vorbeşte de curricula aerisită, de eliminarea anumitor ore, chiar a anumitor discipline. De fapt, problema este alta. Nimeni nu ia în considerare modul în care este gestionat timpul elevului. Am consultat orarul unui elev de clasa a IV-a din Germania. Pare greu de crezut, dar am numărat 28 de ore. Planurile-cadru de la noi propun 20 de ore pentru ciclul primar. Nu susţin o adoptare ad litteram a modelului german. Dar nu pot să nu remarc existenţa în orar a trei ore de educaţie fizică, obligatorii, deci în trunchiul comun, dintre care una la bazin, împreună cu un profesor de specialitate.
Ia cineva în calcul curba de efort a elevului? Poţi da acelaşi randament, pentru ore multe şi grele, vinerea ca şi lunea? A studiat cineva modelul aplicat pe scară largă în Franţa, care plasează una din cele două zile libere din săptămînă miercurea, şi nu sîmbăta? Sau modul în care sînt repartizate vacanţele într-un an şcolar (după o lună de şcoală, o săptămînă de vacanţă)? Aici ar fi benefic rolul psihologilor şcolari. Dar ne interesează cu adevărat dozarea efortului elevilor? Sau mai degrabă economia în alocările bugetare?
Un material anterior a suscitat vii discuţii pro şi contra. Se referea la posibila eliminare a sporului de doctorat. Argumentele celor care susţin această iniţiativă se referă la scăderea prestigiului şcolii doctorale româneşti, la calitatea precară a cercetării din ţara noastră, care, din păcate, se bazează mult prea des în ultima vreme pe plagiat şi pastişă. Foarte adevărat. Dar, în locul regulamentelor sofisticate de organizare a acestor şcoli, o singură măsură ar fi fost de ajuns: condiţia ca fiecare unitate organizatoare de doctorate să aibă o experienţă în învăţămîntul superior şi cercetare de cîteva zeci de ani şi/sau recunoaşterea calităţii cercetării, pe plan mondial. Astfel am fi stopat explozia de doctorate şi ne-am fi concentrat asupra calităţii. Se doreşte, însă, cu adevărat aşa ceva? Este mult mai simplu să loveşti in corpore în cercetătorii români, privîndu-i şi de ultima recunoaştere a efortului lor intelectual, respectiv acest mizer spor de 15%.
În final, dar nu în ultimul rînd, mi s-a părut şocantă argumentaţia domnului Boc privind plasarea personalului din Educaţie pe o treaptă de salarizare inferioară altor categorii profesionale: „S-a judecat în sensul că pentru anumite categorii sociale cum sînt poliţiştii, ei nu mai pot presta o altă activitate. Ei nu mai pot să aibă a doua slujbă, nu pot avea a doua normă, nu pot fi acţionari la o societate comercială, nimic. Un profesor poate avea şi meditaţii, poate avea şi a doua slujbă...“. Pentru a-mi sprijini argumentaţia iată un pasaj din Legea educaţiei pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea: „Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de învăţare, de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor-cadru de învăţămînt; b) activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică; c) activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţămînt“.
Evident că şi aici vor apărea opinii contrare. Dar să afirmăm că odată cu procesul de reformă, trebuie oprit fenomenul educaţiei paralele, că pentru a cîştiga mai bine trebuie să muncim mai mult şi, în acelaşi timp, să ne fie servită aceeaşi placă referitoare la ziua de lucru a unui cadru didactic, care nu înseamnă decît trei-patru ore, este deja revoltător.
Cum spuneam şi cu alte ocazii, nota de plată a atitudinii noastre de acum va fi viitorul. Iar modul de a trata acest domeniu atît de sensibil la calitate lasă şi va lăsa şi în următorii ani de dorit. Astăzi merge şi aşa. Dar mîine?
În cele ce urmează, mă voi referi pe scurt la cîteva dintre temele cele mai dezbătute, odată cu discuţiile publice, pe marginea Legii educaţiei. Într-o emisiune a postului de televiziune Realitatea TV, premierul Emil Boc afirma: „Actualul sistem educaţional, clădit doar pe acumulare de informaţii, şi nu pe formare, pe competenţe, nu mai poate rezista. [...] Astăzi, sistemul este axat pe acumularea de informaţii, îi băgăm cu pîlnia în cap la elev informaţii...[...] Îl chemăm a doua zi la şcoală, îl punem să reproducă, informaţiile nu sînt legate între ele, nu se formează competenţe pentru a se descurca în viaţă sau pentru a face faţă [...]“. Ca argument, domnul prim-ministru foloseşte rezultatele de la evaluările internaţionale, respectiv de la Testul Pisa (argument preluat, evident, din documentele Comisiei Prezidenţiale, în fruntea căreia se află profesorul Mircea Miclea). Dihotomia conţinutist vs. curricular nu este nouă cînd vine vorba de elaborarea programelor şcolare. Viziunea curriculară este cea centrată pe competenţe, pe abilităţile care trebuie dezvoltate la elev, pe modificările comportamentale care trebuie să aibă loc la finele fiecărei secvenţe a instruirii. Cu alte cuvinte, este important nu ceea ce ştii, ci doar ceea ce poţi face cu tot ceea ce ştii.
Această viziune, în aparenţă extrem de generoasă, are punctele ei slabe. Nu poţi să nu te întrebi dacă nu cumva cunoştinţele creează competenţe şi nicidecum invers. Problema care trebuie discutată este în ce măsură aceste competenţe sînt articulate de o manieră inter şi transdisciplinară, în ce măsură ceea ce înveţi poate fi reactivat şi folosit oricînd în viaţă.
Spre a ilustra cele susţinute anterior, v-aş supune atenţiei un exemplu din didactica limbilor moderne, exemplu ce îmi este la îndemînă: elevul trebuie să fie capabil să aibă o reacţie verbală în diverse circumstanţe ale vieţii cotidiene, fiind mult mai important să ai capacitatea de a cere şi furniza informaţii decît, de exemplu, să cunoşti conjugarea unui verb. Este, deci, un demers intuitiv, care are însă dezavantajele sale. Neabordarea sistematică a fenomenului de limbă duce la o valorificare cît se poate de relativă a ceea ce înveţi. Neştiind să conjugi, nu vei avea niciodată posibilitatea autocontrolului. Învăţarea intuitivă poate ajuta anumite categorii de elevi, dar este, în opinia mea, un demers care nivelează în jos. Dar aceasta este o altă discuţie despre elitele şi elevii care se află sub medie, discuţie care nu face obiectul acestor rînduri.
Sursa problemelor este, după mine, alta. Cine se preocupă astăzi de o abordare sistematică a fenomenului educaţional? Se întreabă cineva dacă, din punctul de vedere al exigenţelor, în evaluarea de zi cu zi, nu există neapărat uniformitate, ci doar acel minimum de obiectivitate care să poată da greutate rezultatelor şcolare de zi cu zi? Se uită cineva la diferenţele uriaşe dintre rezultatele obţinute într-un colegiu naţional şi cele obţinute într-un liceu industrial? Cu toate acestea, diplomele au aceeaşi greutate.
Se vorbeşte de curricula aerisită, de eliminarea anumitor ore, chiar a anumitor discipline. De fapt, problema este alta. Nimeni nu ia în considerare modul în care este gestionat timpul elevului. Am consultat orarul unui elev de clasa a IV-a din Germania. Pare greu de crezut, dar am numărat 28 de ore. Planurile-cadru de la noi propun 20 de ore pentru ciclul primar. Nu susţin o adoptare ad litteram a modelului german. Dar nu pot să nu remarc existenţa în orar a trei ore de educaţie fizică, obligatorii, deci în trunchiul comun, dintre care una la bazin, împreună cu un profesor de specialitate.
Ia cineva în calcul curba de efort a elevului? Poţi da acelaşi randament, pentru ore multe şi grele, vinerea ca şi lunea? A studiat cineva modelul aplicat pe scară largă în Franţa, care plasează una din cele două zile libere din săptămînă miercurea, şi nu sîmbăta? Sau modul în care sînt repartizate vacanţele într-un an şcolar (după o lună de şcoală, o săptămînă de vacanţă)? Aici ar fi benefic rolul psihologilor şcolari. Dar ne interesează cu adevărat dozarea efortului elevilor? Sau mai degrabă economia în alocările bugetare?
Un material anterior a suscitat vii discuţii pro şi contra. Se referea la posibila eliminare a sporului de doctorat. Argumentele celor care susţin această iniţiativă se referă la scăderea prestigiului şcolii doctorale româneşti, la calitatea precară a cercetării din ţara noastră, care, din păcate, se bazează mult prea des în ultima vreme pe plagiat şi pastişă. Foarte adevărat. Dar, în locul regulamentelor sofisticate de organizare a acestor şcoli, o singură măsură ar fi fost de ajuns: condiţia ca fiecare unitate organizatoare de doctorate să aibă o experienţă în învăţămîntul superior şi cercetare de cîteva zeci de ani şi/sau recunoaşterea calităţii cercetării, pe plan mondial. Astfel am fi stopat explozia de doctorate şi ne-am fi concentrat asupra calităţii. Se doreşte, însă, cu adevărat aşa ceva? Este mult mai simplu să loveşti in corpore în cercetătorii români, privîndu-i şi de ultima recunoaştere a efortului lor intelectual, respectiv acest mizer spor de 15%.
În final, dar nu în ultimul rînd, mi s-a părut şocantă argumentaţia domnului Boc privind plasarea personalului din Educaţie pe o treaptă de salarizare inferioară altor categorii profesionale: „S-a judecat în sensul că pentru anumite categorii sociale cum sînt poliţiştii, ei nu mai pot presta o altă activitate. Ei nu mai pot să aibă a doua slujbă, nu pot avea a doua normă, nu pot fi acţionari la o societate comercială, nimic. Un profesor poate avea şi meditaţii, poate avea şi a doua slujbă...“. Pentru a-mi sprijini argumentaţia iată un pasaj din Legea educaţiei pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea: „Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de învăţare, de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor-cadru de învăţămînt; b) activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică; c) activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţămînt“.
Evident că şi aici vor apărea opinii contrare. Dar să afirmăm că odată cu procesul de reformă, trebuie oprit fenomenul educaţiei paralele, că pentru a cîştiga mai bine trebuie să muncim mai mult şi, în acelaşi timp, să ne fie servită aceeaşi placă referitoare la ziua de lucru a unui cadru didactic, care nu înseamnă decît trei-patru ore, este deja revoltător.
Cum spuneam şi cu alte ocazii, nota de plată a atitudinii noastre de acum va fi viitorul. Iar modul de a trata acest domeniu atît de sensibil la calitate lasă şi va lăsa şi în următorii ani de dorit. Astăzi merge şi aşa. Dar mîine?
prof. dr. Liviu CALBUREAN
Articol publicat in saptamanalul OBSERVATOR CULTURAL, numarul 493 din 24 septembrie 2009:
vineri, 11 septembrie 2009
A DISPARUT SPORUL DE 15% PENTRU DOCTORAT
Ce mai reprezintă în societatea românească actuală principiile ? Ne preocupă efectele crizei economice, reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar sau disponibilizările din administraţia publică sau chiar învăţământ. Suntem gata să modificăm orice lege dacă situaţia economică o impune. La om, la destinul său, la ideea de merit personal nu se mai gândeşte niciun reprezentant al autorităţilor.
Ca slujitor al catedrei, m-am ferit întotdeauna să fac referire la problematica drepturilor salariale ale cadrelor didactice. Aşa mi se pare normal, astfel ar putea fiecare dintre noi să-şi arate ataşamentul faţă de interesul naţional, lăsând la o parte măruntele interese proprii. Am asistat stupefiat la spectacolul greu de digerat al genezei aşa-zisei legi a educaţiei sau a legii unice de salarizare în sectorul bugetar. Despre efectele nefaste cel puţin ale primeia dintre cele două legi vom vorbi fără doar şi poate în anii urmatori. Va fi atunci mult mai greu să revenim asupra unor reglementări, întrucât, aşa cum s-a întâmplat în cazul legii 128 din 1997 a Statutului cadrelor didactice, va fi nevoie de nenumărate actualizări, ceea ce va duce la necesitatea schimbării actului normativ mult mai repede decât s-ar putea anticipa.
Nu mi-a venit să cred zilele trecute că sporul de doctorat a fost mazilit din legea educaţiei cu toate că, in proiectul din 14 august, acel 15 %, care îi deranjează pe mulţi figura în proiect. Este motivul pentru care simt nevoia acestui punct de vedere.
Las la o parte inconsecvenţa între cele două proiecte. Legea salarizării unice prevede, de exemplu, o gradaţie de merit pe durata a patru ani, în vreme ce proiectul legii educaţiei menţionează o durată de cinci ani pentru acelaşi drept salarial.
Renunţarea la sporul de doctorat mi se pare însă un gest de o iresponsabilitate publică greu de imaginat. România este ţara membra a Uniunii Europene care nu recunoaşte prin această măsură ciclul III de studii din declaraţia de la Bologna. Am mai avut ocazia să discutăm despre modul cum tinerii români sunt descurajaţi să urmeze studii de masterat. Acesta nu e luat in considerare nici la vechime (spre deosebire de licenţă) şi nici la diferenţierea categoriilor de salariaţi în funcţie de studii. Aşa se face că in ţara noastră este mult mai profitabil să studiezi cât mai puţin având astfel şansa de a acumula doi ani de vechime în plus. Odată cu intrarea în vigoare a acestui surogat numit legea unică de salarizare, acelaşi regim il va avea şi doctoratul.
Nu are sens să discutăm despre modul cum sunt trataţi intelectualii care fac efortul de a urma şi studii doctorale în ţări precum Franţa, Canada sau Statele Unite. Ni se va replica prin numeroase referiri la titluri de doctor obţinute prin plagiat. Aceste cazuri există, sunt revoltătoare, trebuie stopate de urgenţă. Nimeni nu are însă dreptul moral în primul rând să aducă prejudicii instituţiei doctoratului în această ţară. Este foarte uşor să cârcoteşti, să semeni îndoială chiar de la nivelul cel mai înalt al statului respectiv preşedinţia. Nu se vorbeşte nimic niciodată despre importanţa pe care o au instituţiile statului în bunul mers al activităţii şcolilor doctorale. În spatele autonomiei universitare se ascund jocuri de interese care ar trebui anihilate. Dar nu întreg sistemul este incriminabil atunci când este vorba de situaţia deplorabilă a cercetării în România. Fără îndoială că absolventul de doctorat trebuie pus în valoare pentru a continua să facă performanţă în domeniul pe care îl reprezintă. În caz contrar putem vorbi de supraeducare, chiar de risipă de materie cenuşie.
A expune însă pe pagini întregi metodologia desfăşurării doctoratului, a afirma în legea salarizării unice că în învăţământ salarizarea se face în raport cu funcţia şi norma didactică, nivelul studiilor, gradul didactic, titlul ştiinţific, vechime, caliitatea activităţii etc., iar apoi a exclude acel spor de 15 % reprezintă, pe lângă inconsecvenţă, o dovadă a ostilităţii statului român faţă de această categorie de intelectuali.
Nu este cazul sa evoc aici anii întregi de muncă asiduă de documentare, sutele de pagini redactate şi refăcute, participările la simpozioane, congrese, zecile de articole publicate în ţară şi peste hotare. Toate aceste aspecte par a fi nesemnificative pentru oficialii de la muncă şi finanţe. Mai este doar un pas până la reuşita acestui efort de egalizare extrem de păguboasă a angajaţilor plătiţi din fonduri publice.
Această lege ar fi trebuit să diferenţieze din start şi indiferent de domeniu nivelul veniturilor în raport cu nivelul studiilor. Nu s-ar fi ajuns astfel în situaţia absurdă ca angajaţi ai statului fără studii superioare să fie remuneraţi la fel sau chiar ma bine decât absolvenţii de facultate, masterat sau doctorat. Intrăm insă din nou pe tărâmul principiilor care nu par a fi importante pentru români.
Nu-mi fac prea multe iluzii privind reuşita demersului meu. Un membru marcant al PD-L afirma deunazi, apropo de principii, că un drept, odată câştigat, nu mai poate fi retras. Pentru statul român însă, un drept odata retras nu mai poate fi redat. Dupa cum nu vom mai putea reda acea demnitate a intelectualului, periclitată serios în aceste zile. De aici până la resemnare şi apatie nu mai este decât un pas. Fără a avea pretenţii de profet, într-un asemenea climat social, sintagma reforma statului, atât de dragă premierului Boc şi preşedintelui Băsescu, va fi actuală şi peste 20 de ani, iar nivelul de dezvoltare a ţării acelasi, dacă nu cumva inferior celui de azi.
prof. dr. Liviu CALBUREAN
Articol publicat in OBSERVATOR CULTURAL, numarul 491 din 10.09.2009: http://www.observatorcultural.ro/index.html/articlesdetails?articleID=22394
P.S. Semneaza petitia: "Nu scoateti salariul de merit si sporul de doctorat":
Ca slujitor al catedrei, m-am ferit întotdeauna să fac referire la problematica drepturilor salariale ale cadrelor didactice. Aşa mi se pare normal, astfel ar putea fiecare dintre noi să-şi arate ataşamentul faţă de interesul naţional, lăsând la o parte măruntele interese proprii. Am asistat stupefiat la spectacolul greu de digerat al genezei aşa-zisei legi a educaţiei sau a legii unice de salarizare în sectorul bugetar. Despre efectele nefaste cel puţin ale primeia dintre cele două legi vom vorbi fără doar şi poate în anii urmatori. Va fi atunci mult mai greu să revenim asupra unor reglementări, întrucât, aşa cum s-a întâmplat în cazul legii 128 din 1997 a Statutului cadrelor didactice, va fi nevoie de nenumărate actualizări, ceea ce va duce la necesitatea schimbării actului normativ mult mai repede decât s-ar putea anticipa.
Nu mi-a venit să cred zilele trecute că sporul de doctorat a fost mazilit din legea educaţiei cu toate că, in proiectul din 14 august, acel 15 %, care îi deranjează pe mulţi figura în proiect. Este motivul pentru care simt nevoia acestui punct de vedere.
Las la o parte inconsecvenţa între cele două proiecte. Legea salarizării unice prevede, de exemplu, o gradaţie de merit pe durata a patru ani, în vreme ce proiectul legii educaţiei menţionează o durată de cinci ani pentru acelaşi drept salarial.
Renunţarea la sporul de doctorat mi se pare însă un gest de o iresponsabilitate publică greu de imaginat. România este ţara membra a Uniunii Europene care nu recunoaşte prin această măsură ciclul III de studii din declaraţia de la Bologna. Am mai avut ocazia să discutăm despre modul cum tinerii români sunt descurajaţi să urmeze studii de masterat. Acesta nu e luat in considerare nici la vechime (spre deosebire de licenţă) şi nici la diferenţierea categoriilor de salariaţi în funcţie de studii. Aşa se face că in ţara noastră este mult mai profitabil să studiezi cât mai puţin având astfel şansa de a acumula doi ani de vechime în plus. Odată cu intrarea în vigoare a acestui surogat numit legea unică de salarizare, acelaşi regim il va avea şi doctoratul.
Nu are sens să discutăm despre modul cum sunt trataţi intelectualii care fac efortul de a urma şi studii doctorale în ţări precum Franţa, Canada sau Statele Unite. Ni se va replica prin numeroase referiri la titluri de doctor obţinute prin plagiat. Aceste cazuri există, sunt revoltătoare, trebuie stopate de urgenţă. Nimeni nu are însă dreptul moral în primul rând să aducă prejudicii instituţiei doctoratului în această ţară. Este foarte uşor să cârcoteşti, să semeni îndoială chiar de la nivelul cel mai înalt al statului respectiv preşedinţia. Nu se vorbeşte nimic niciodată despre importanţa pe care o au instituţiile statului în bunul mers al activităţii şcolilor doctorale. În spatele autonomiei universitare se ascund jocuri de interese care ar trebui anihilate. Dar nu întreg sistemul este incriminabil atunci când este vorba de situaţia deplorabilă a cercetării în România. Fără îndoială că absolventul de doctorat trebuie pus în valoare pentru a continua să facă performanţă în domeniul pe care îl reprezintă. În caz contrar putem vorbi de supraeducare, chiar de risipă de materie cenuşie.
A expune însă pe pagini întregi metodologia desfăşurării doctoratului, a afirma în legea salarizării unice că în învăţământ salarizarea se face în raport cu funcţia şi norma didactică, nivelul studiilor, gradul didactic, titlul ştiinţific, vechime, caliitatea activităţii etc., iar apoi a exclude acel spor de 15 % reprezintă, pe lângă inconsecvenţă, o dovadă a ostilităţii statului român faţă de această categorie de intelectuali.
Nu este cazul sa evoc aici anii întregi de muncă asiduă de documentare, sutele de pagini redactate şi refăcute, participările la simpozioane, congrese, zecile de articole publicate în ţară şi peste hotare. Toate aceste aspecte par a fi nesemnificative pentru oficialii de la muncă şi finanţe. Mai este doar un pas până la reuşita acestui efort de egalizare extrem de păguboasă a angajaţilor plătiţi din fonduri publice.
Această lege ar fi trebuit să diferenţieze din start şi indiferent de domeniu nivelul veniturilor în raport cu nivelul studiilor. Nu s-ar fi ajuns astfel în situaţia absurdă ca angajaţi ai statului fără studii superioare să fie remuneraţi la fel sau chiar ma bine decât absolvenţii de facultate, masterat sau doctorat. Intrăm insă din nou pe tărâmul principiilor care nu par a fi importante pentru români.
Nu-mi fac prea multe iluzii privind reuşita demersului meu. Un membru marcant al PD-L afirma deunazi, apropo de principii, că un drept, odată câştigat, nu mai poate fi retras. Pentru statul român însă, un drept odata retras nu mai poate fi redat. Dupa cum nu vom mai putea reda acea demnitate a intelectualului, periclitată serios în aceste zile. De aici până la resemnare şi apatie nu mai este decât un pas. Fără a avea pretenţii de profet, într-un asemenea climat social, sintagma reforma statului, atât de dragă premierului Boc şi preşedintelui Băsescu, va fi actuală şi peste 20 de ani, iar nivelul de dezvoltare a ţării acelasi, dacă nu cumva inferior celui de azi.
prof. dr. Liviu CALBUREAN
Articol publicat in OBSERVATOR CULTURAL, numarul 491 din 10.09.2009: http://www.observatorcultural.ro/index.html/articlesdetails?articleID=22394
P.S. Semneaza petitia: "Nu scoateti salariul de merit si sporul de doctorat":
Abonați-vă la:
Postări (Atom)